Cantarea a 6-a:

Irmosul:

Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune scarbele mele; ca s-a umplut sufletul meu de rautati si «viata mea s-a apropiat de iad, si ca Iona ma rog: Dumnezeule, «din stricaciune scoate-ma».

Cum a mantuit de moarte si de putrejune firea mea care era tinuta de moarte si de putrejune, pe Sine insusi dandu-Se spre moarte, Fecioara, roaga-te Fiului si Dumnezeului tau, sa ma izbaveasca si de rautatile vrajmasului.

Pe tine te stiu folositoare si pazitoare prea tare vietii mele, fecioara, care risipesti tulburarea napastelor si izgonesti asupririle diavolilor; de aceea ma rog totdeauna; izbaveste-ma de stricaciunea chinurilor mele.

Slava...

Pe tine, Fecioara, te-am dobandit ca un zid de scapare si sufletelor mantuire desavarsita si desfatare intru scarbe: de lumina ta pururea ne bucuram, o, stapana; si acum ne izbaveste din nevoi si din chinuri.

Si acum...

Acum zac in patul durerilor si nu este tamaduire trupului meu; ci ma rog tie, celei bune, care ai nascut pe Dumnezeu, Mantuitorul lumii si Tamaduitorul bolilor, ridica-ma din stricaciunea durerilor.

Preotul pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul, asa cum s-a aratat dupa Cantarea a 3-a.

Apoi ecfonisul si condacul, glasul al 6-lea:

Ceea ce esti pazitoarea crestinilor nebiruita, si rugatoare neincetata catre Facatorul, nu trece glasurile cele de rugaciune ale pacatosilor; ci sarguieste ca o buna spre ajutorul nostru, care cu credinta ne rugam tie: grabeste spre rugaciune si te nevoieste spre imblanzire, aparand pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Nascatoare de Dumnezeu.

Prochimen, glasul al 4-lea:

Pomeni-voi numele Tau in tot neamul si neamul.

Stih: Asculta, fiica, si vezi si pleaca urechea ta si uita poporul tau si casa parintelui tau.